رواية ثورة الساحر ذو الدرجة الثامنة

M-am uitat la tata, care avea şi el parul ondulat pieptănat pe spate, ceea ce scotea la iveală o frunte inaltà, la fel şi tatăl verilor mei, doar ca al lui era drept. Aşa purtaseră toți tinerii cândva. [...] Aveam ce face, iarna, ordinea celor şapte biblioteci ale familiilor, repartizate pe etaje, dintre care numai una de ştiinţă (medicină, chimie, matematică), era tulburată mai des, fiecare işi alegea ce-i placea. În iarna aia, curând după prima zăpadă, tata-mare ne-a citit unul dintre poemele lui favorite, Dan, căpitan de plai, dar finalurile triste ne supărau. [...]

Not citeam o carte numită Avalanșa, de An Rutgers Van der Leoff, care avea pe copertă nişte schiuri infipte crucis în zăpadă, aşa cum ni le infigeam şi noi, și doi copii alături. Şi cartea asta, pe care ne-o dăduse tata, avea părți triste, [.] dar măcar se termina vesel, iar copiii erau, cumva, invingătorii

Ca toate celelalte lucruri ale noastre, şi cartile treceau de la unul la altul. Cărțile aveau un mare avantaj fată de patine. nu erau albe şi negre şi nu trebuia să aştepti sa-ti crească piciorul ca să le citești, aşa că uneori primeam destul de repede o carte citită de Dina. Părinții spuneau totuşi că şi mintea creşte, la fel ca piciorul, dar, intrucât cârțile nu-ți jucau în mână ca picioarele in ghete, nu se vedea când îți sunt prea mari şi nici când îți rămân mici. Nici nu li se toceau canturile", ca la schiuri. Era deci mult mai bine, cu cărțile decât cu celelalte obiecte folosite de noi, rând pe rând.

N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta pofta ca tata. Cum avea un ban, cum işi lua sau ne lun o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo, inauntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un Larousse in care mă punea să caut cuvinte franţuzeşti, chiar inainte de a şti limba asta, mi le spunea pe litere, şi aşa franceza s-a amestecat incetul cu incetul intre cuvintele mele. Mergeam uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți. La câteva zile după ce Tanti mi- a povestit despre prima ei excursie pe zăpadă, m-am îmbolnăvit de gripă. Făcusem febră mare, care nu-mi trecea şi transpiram de parcă urcasem şi eu pe jos, in fustă lungă, până la cabana Postavaru. Mama m-a doftoricit" eficient, cum învățase, ca fiică de medic, că trebuie să facă, însă tata mi-a adus, pe post de medicament, o carte mare şi groasă cu multe desene şi poezii şi fragmente din cărți de copii pentru oamenii mari, pe al cărei cotor scria, cu un scris clar, de mână, Antologia inocentei. Am citit din ea zilnic, toată iarna, şi nu m-am mai despărțit de ea niciodată, oriunde am mai locuit.